| = copii | Călin Sămărghițan [08.Jul.09 09:18] |
| Să răsfoiești o iubire e ca și cum ai sta într-o bibliotecă deschizând noi coperți. E aici același condei inconfundabil al domnului Emil, neobosit și inepuizabil. Antonia e un nume frumos, iar ”Pescărușul” lui Cehov mereu actual. Îmi permit să alunec înspre o melodie a învechiților de noi cenacliști: ”Reînflorește lemnul porții Pe unde treci, pe unde vii, În fața dragostei și-a morții Noi toți redevenim copii”. | |
| = întrebări fără răspuns | Maria-Gabriela Dobrescu [08.Jul.09 14:27] |
| Domnule Emil, în timp ce citeam mă gândeam cât de ignoranți suntem căutând mereu iubirea în altă parte, incapabili să vedem că cel care ne-ar putea iubi așa cum suntem se află atât de aproape. Doar să întori capul. Am suferit alături de Antonia, dar sper în adâncul sufletului meu că jumătatea ei va fi un bărbat deosebit. Cu prietenie, Maria | |
| = D-le Călin, pentru mine... | Emil Iliescu [08.Jul.09 17:11] |
| D-le Călin, pentru mine Antonia este prototipul femeii cu suflet uriaș, care încearcă să arate lumii că nu întotdeauna frumusețea spirituală stă pe același taler al balanței existențiale cu cea fizică. Mă bucur că ați receptat sensul primordial al textului: în fața iubirii, oricât am vrea să părem de maturi redevenim copii. Ne atașăm de o ființă sau de un obiect ce-i aparține, chiar dacă știm că nu-l merităm, ori nu-l putem atinge. Dar visăm ca ultimul țânc ce râvnește la un dar neprețuit! Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Ai dreptate, Maria... | Emil Iliescu [08.Jul.09 17:16] |
| Ai dreptate, Maria, liniștea sufletească o putem cuceri atât de ușor! Este lângă noi, poate prea aproape, poate prea lesne de a o atinge și a o cuibări în suflet. Noi, oamenii, suntem mereu dispuși să ne autoflagelăm, preferând suferința provocată de un chip dorit, echilibrului pe care ți-l poate oferi,fără să-ți ceară nimic în schimb, un alt semen de al tău... Cu prietenie, Emil Iliescu | |