| = Natura umană | Magdalena Dale [05.Oct.05 22:22] |
| Înțelegerea, cu care ar trebui să privim orice ființă umană cu care ne intersectăm accidental pe drumul vieții în mod necesar trebuie să fie precedată de Atenție, de capacitatea noastră de a ne scutura de prejudecăți, așa cum spune și autorul să redescoperim prin noi ceea ce deja a fost catalogat, etichetat. În privința nemulțumirii cârcotașe cred că în primul rând ar trebui să ne debarasăm de a pune în practică legea talionului și să acceptăm viața așa cum este ea cu părțile ei de umbră și cu părțile ei de lumină. De-a lungul vieții cred că nimeni nu este ferit de umbră sau de lumină. Sunt situații ce se succed invariabil așa cum după noapte vine zi și invers....În fața acestei evidențe nu ne rămâne decât să învățăm din ceea ce ni se întâmplă ca la următoarea perioadă de umbră să fim mai puțin vulnerabili și mai capabili de a accepta ceea ce este inevitabil. Recunoștința, trebuie s-o recunoaștem, este contrariul nemulțumirii cîrcotașe și cusurgii care se complace în mania persecuției. Este foarte adevărat, dar nu trebuie să uităm că postura de nemulțumit este mult mai comodă pentru firea umană, este ușor să nu cauți cauza eșecului propiu în tine însuți și să dai vina pe circumstanțe. De aceea dictonul grec gravat pe frontispiciul templului de la Delfi: Cunoaște-te pe tine însuți! Nosce te ipsum! în traducerea latină este poate unul dintre cele mai anevoioase și mai ambițioase deziderate pe care ni le propunem. Pentru a încheia, mă întorc la latini, care sunt o sursă inepuizabilă de învățăminte, și îi voi cita: Să nu năzuim la mai mult decât ne îngăduie condiția umană – Non plus conemur quam sinit mortalitas. Poate nu în ultimul rând trebuie menționată perseverența cu care trebuie să încercăm măcar să practicăm intențiile propuse de autor, pentru că natura umană este mereu perfectibilă. | |
| = ieșirea din confuzie | Corneliu Traian Atanasiu [06.Oct.05 16:01] |
| Tot ce poate înțelepciunea este ceea ce spune o rugă cu iz stoic: dă-mi Doamne forța de a îndeplini ce stă în puterile mele, răbdarea de a îndura ce depășește puterile mele și discernămîntul de a nu le confunda. Vrem să ne aflăm pe noi în primul rînd pentru a ieși din această confuzie. Dar și pentru că, numai așa, putem să știm cine sîntem: știind ce făgăduim și încercînd să atingem limita căreia i-am fost promiși. Înțelepciunea ne ajută să ne debarasăm de tot balastul care ne ține pe loc. Ne așază în fața lumii mai ușori, într-o stare de deschidere optimă. | |