De unde venim ? Încotro mergem ? Îmi pun această întrebare de foarte multă vreme. Poate, de când am văzut primul cerşetor bine îmbrăcat pe stradă. Avea un aer atât de fals, atât de indecent în decenţa lui. Şi mi-am spus- în România se cerşeşte. Era un şoc pentru mine. În cei n ani nu văzusem niciodată un cerşetor. Poate existau, pe lângă bisericile ortodoxe, orientaţi de pomana ortodoxă . Poate se ascundeau. Dar nici unul nu se putea ascunde mai bine decât acest domn, decât acest cerşetor care era deja mort de ruşine, acolo, pe stradă.
Am dreptul să fiu mândru de mine ? Am furat şi am minţit. Ca să supravieţuiesc. Ca să pot călători. Ca să pot crea. M-am descurcat. Acest termen, care în tinereţea mea se aplica numai în armată „Aici nu se fură- se completează” acum se aplică peste tot. Statul român nu este în stare să sponsorizeze un intelectual român pentru ca acesta să reprezinte România la un congres în străinătate. Sau este în stare, când e vorba despre EI.
Avem dreptul să fim mândri ? Cred că avem dreptul să ne fie ruşine. Nu ştiu dacă vre-o dată, un popor şi-a bătut atâta joc de soarta sa cum ne-am bătut noi în aceşti 14 ani. Am fost o ţară de mitici-de mitici deştepţi şi descurcăreţi Am ajuns o ţară de mitici gri, mini-mitici, mitici neînsemnaţi. Ne-am pierdut plăcerea de a citi. Câte cărţi se cumpărau în 1989 ? Câte se cumpără acum ? Ne-am pierdut plăcerea de a trăi .Ce-i oferă viaţa, intelectualului român, după ora 16.30 ? Mă număr printre cei puţini-probabil, care-şi pot permite să frecventeze odată pe lună un club.Câţi o pot face ? Câţi pot avea şi altceva decât terciul infect dat la televizor pe post de circ ? (cu mici excepţii-în principal PAX şi TV Cultural).
Suntem o ţară „liberă”. Mă număr printre cei puţini , care, prin înşelătorie şi minciună a putut pleca de zece ori peste graniţă, în ultimii 14 ani. Cât a trebuit să mă înjosesc pentru a face rost de aceşti bani numai eu ştiu. Dar câţi dintre noi pot călători ? Câţi dintre noi îşi pot învinge prejudecăţile referitoare la „străinii cei tâmpiţi” cărora trebuie să le arate românii „cum se face treaba” ?
De unde venim ? Unde mergem ? Vom ajunge o ţară de surogate acolo unde puţini care-şi vor permite luxul culturii vor fierbe în sosul lor „preţios” închipuindu-şi că atunci când se scoală ei iese soarele- cazul dlui. Liiceanu e ilustrativ. Iar restul ? Restul, pronunţat cu atâta scârbă de oamenii noştrii politici şi VIP-uri. Ce se va întâmpla cu restul ? Vor fi fericiţi dacă vor avea burta plină- şi se vor transforma în conserve alături de MTV. Noapte bună, România.