Pe cel ce biruiește îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu și afară nu va mai ieși și voi scrie pe el numele Dumnezeului meu, și numele cetății Dumnezeului Meu—al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu—și numele meu cel nou". (Apoc.3;12).

"După atâtea zile și nopți de pelerinaj cu tot grupul de credincioase, pe la alte multe Mânăstiri, întorcându-ne acasă, urma să ne oprim la ultima Mânăstire, "Mărcuș" Covasna. Nu știam că aici, aveam să fim martorii unui eveniment deosebit de important.
Părintele Preacuviosul Nil, unul din "stâlpii" mai sus menționați împlinea 80 de ani. Noi exersasem în autocar, un frumos cântec ortodox pe lângă urarea "La Mulți Ani!". Am fost dezamăgiți când Maica Stareță Serafima, ne-a explicat cu profundă durere și cu lacrimi în ochi:
- Nu mai poate Părintele să vă dea binecuvântarea… De o săptămână nu s-a mai dat jos din pat. Nici la Slujbă nu a mai coborât de ceva timp... o să-l pierdem!...
Cu câtă durere am acceptat, toate, această despărțire de adio, dar destinului nu i te poți împotrivi! Unde să-l ascunzi din fața morții pe cel care merită să rămână nemuritor?! Maica ne-a vorbit despre un alt Sfânt și Mare Duhovnic, Arsenie Boca, cum prevestise încă, de mulți ani în urmă, pe când trăia: "Aici este un loc Sfânt, aici vor cânta îngerii!". Această premoniție s-a împlinit chiar în zilele noastre. Zece fetițe din căminul de copii înființat în incinta Mânăstirii, iată cântau, acum, în corul Măicuțelor. Am admirat Mânăstirea înălțată cu multă trudă și suferință de toate Măicuțele, apoi am admirat în liniștea serii, și tot peisajul din împrejurimi. La plecare sufletul meu parcă se rupea în două. O parte voia să nu se mai despartă de lângă Marele Duhovnic Nil Efrim. Din nou am îndrăznit s-o rog:
- Maică Stareță Serafima, vă rog din tot sufletul, nu vreți să mergeți la Părintele acum, să-i transmiteți sentimentele noastre frumoase pe lângă, urarea... "La Mulți Ani?"...Poate iese la geam să-l mai vedem... vrem să-i veselim inima cu urarea noastră! am insistat eu, cu dorința de al mai vedea neapărat.
- Nu... imi pare rău, nu mai poate coborî! ... V-am spus... nu mai are puterea să se mai ridice din pat... Nici nu a mâncat de o săptămână, nici la slujbă nu mai coboară! Mi-a explicat Maica Stareță.
- Dar vă implorăm, urcați acum și transmiteți-i aceste cuvinte, că... îl iubim prea mult încât să plecăm și să nu-l mai vedem niciodată... Vă rugăm... Maică Serafima!...
Iată, noi, toate, îi dăruim câte puțin din puterile noastre, numai să iasă la geam să-l mai vedem odată...Vrem să-i urăm "La Mulți Ani", și, să ne binecuvânteze! am insistat eu, cu lacrimi în ochi. Parcă o forță nevăzută m-a țintuit locului să nu pot pleca până ce nu se va înfăptui “Lucrarea Duhului Sfânt”.
Maica Stareță, deși plină de deznădejde făcu acest efort și urcă în grabă scările, dar tot în grabă le și coborî. Dar, la coborâre, foarte bucuroasă, foarte emoționată, și cu gesturi necontrolate, ne făcea semn cu mâna:
- Aduce-ți canapeaua, aduce-ți canapeaua! Va coborî, da, vine, vine Părintele!”...
Părintele deodată apăru la geamul balconului de la etaj, cu fața blândă cu ochii senini care semănau cu ai Mântuitorului. Arăta ca un muribund care se luptase cu hâda moarte și ieșise biruitor. Pășind încet, cobora scările, venind până la canapea. Se așeză ușor ca și cum efortul depus, însemna un mare sacrificiu făcut pentru noi. Ne-am așezat și noi în genuchi pe iarbă, în fața Sfinției sale. Urarea noastră "La Muți Ani!" la bine dispus și parcă încet, încet, căpăta și mai multă putere. “Harul Sfânt lucra!” Vedeam cu ochii, că Dumnezeu ne ascultase rugăciunea noastră, luând de la noi câte puțină și dăruindu-i Sfinției sale mai multă putere. Ochii noștri erau în lacrimi iar ochii Părintelui din ce în ce mai strălucitori, mai senini și mai veseli.
- Va trăi, Părintele nostru! am zis toate în cor. Părintele ne-a binecuvântat.

(“Ieșiti din ea, poporul meu!” ultimul fragment).

Iată un Adevăr relevat. A biruit, iată-l stâlp în templul cetății —al noului Ierusalim. După minunea săvârșită de “Lucrarea Duhului Sfânt” Preacuviosul Părinte Nil a scris o carte intitulată : "Jurnal de bord actual"

"Omul este o făptură măreață și nobilă la Geneză, creată de Dumnezeu, creație de vârf a Lui, după CHIPUL și ASEMÃNAREA LUI SPIRITUALÃ, înzestrat cu cugrtare și cuvântare, precum și cu inestimabile facultăți și capacități de cunoaștere și creație multilaterală, materială și spirituală."
"Pentru mine, omul cu toate aceste însușiri, este un edificiu spiritual nobil, de o arhitectonică unică și încântătoare."
"Pentru mine, omul este o personalitate complexă, care în raport de relația lui cu Creatorul, se împarte în două grupe sau două categorii:
O personalitate lumească, care este de fapt psihologică, rămasă la nivelul psihologic, în urma căderii și decăderii morale istorice strămoșești, care era caracteristică, sau specifică, numai în perioada Vechiului Testament, adică până la venirea pe Pământ a Domnului HRISTOS.
Această personalitate se caracterizează prin următoarele trăsături:
1. O viziune lumească, psihologică, materială și rațional-mintală, limitată numai la lumea și la viața trecătoare vizibilă.
2. O stare de necredință adevărată în HRISTOS, veridică și statornică.
3. O stare dominantă de trufie și o formă de cugetare mintal-rațională, expusă influenței amăgitoare și falsificatoare a lui satana, în mod nevăzut.
Odată cu venirea Domnului HRISTOS pe Pământ, care a adus un NOU LEGÃMÂNT, numit NOUL TESTAMENT, adică învățătura Sa Evanghelică, după care să trăiască toți oamenii, astfel s-a creiat privilegiul vieții de statut ortodox, care stă la baza personalității duhovnicești specifică potențialmente perioadei Noului Testament, în care trăim și noi.
Această personalitate, numită duhovnicească, pleacă de la personalitatea psihologică, pe care o transformă radical omul, trăind după învățătura Evanghelică a lui HRISTOS, și care se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii:
1. O viziune și o concepție realistă, veridică, asupra lumii și asupra vieții, în cele două planuri de manifestare, material și spiritual, văzut și nevăzut, în concordanță cu Adevărul unic al Creației Divine.
2. Credință veridică și statornică în HRISTOS, bazată pe convingeri religioase veridice și stabile, pe deprinderi de viață practică creștinească ( postul, rugăciunea, milostenia, frecventarea Bisericii, spovedania, și altele ) precum și sentimente religioase nobile și înnobilatoare ca: dragostea de Dumnezeu și de semeni, blândețe, bunătate, dărnicie, și altele.
3. O stare dominantă de smerenie, asemenea Lui HRISTOS, care este modelul desăvârșit al smereniei, răbdând, scuipat, batjocorit, răstignit, și altele.
4. O formă de cugetare morală, afectivă duhovnicească Evanghelică, în inimă, ca centru moral duhovnicesc.
Precizăm în mod comparativ, că mintea omului, după căderea și decăderea lui Adam și Eva, s-a rupt de centrul duhovnicesc, însingurată și izolată în cap, supusă mereu sub influențele falsificatoare, amăgitoare și păgubitoare ale lui satana, și are caracter strict rațional.
În plan moral, această cugetare este subiectivă, amăgitoare și falsă, din care cauză îl aduce pe om în relație de conflict cu HRISTOS și cu Evangheliile Sale.
Cred că din această motivație și explicație, se vede clar diferența paradoxală dintre personalitatea psihologică, tipică pentru omul Vechiului Testament, care nu avea nici o nădejde de salvare de la osânda veșnică, deoarece mântuirea sau salvarea sufletului, a devenit posibilă numai în perioada Noului Testament, ea fiind adusă de HRISTOS, Singurul și Adevăratul Mântuitor.
De aceea am putea spune, în câteva cuvinte, că Domnul HRISTOS a devenit Mântuitorul sufletelor noastre, adus din Cer de către Sfânta Fecioară Maria, datorită Puterii Sale Dumnezeiești cu care a Înviat după moartea Lui, și numai El ne poate învia pe noi, care trăim cu statut de ortodocși, recunoscut de către El, cu condiția să respectăm condițiile mânuirii, specifice personalității duhovnicești, trăind după Poruncile Sale Evanghelice aduse din Cer și propovăduite până la marginile pământului de către El și Sf Săi Apostoli, trăind o viață de Pocăință, roditoare de virtuțiile prunciei, ca dragoste, bunătate, blândețe, și altele.
De aici rezultă în mod logic și dogmatic, că nici o altă presupusă învățătură omenească, susținută de către vre-o personalitate oarecare, cum ar fi Mahomed, Buddha, Dalai Lama și alții, nu are Personalitate Dumnezeiască de origine Divină, nu are Putere Dumnezeiască, nu a murit și nici nu a înviat ca să ne dovedească, că are putere să învie pe Sine și pe alții, că sunt persoane omenești făcute din țărână, ca noi toți, iar faptul că lumea îi consideră conducători spirituali, nu este decât o amăgire satanică falsă și dăunătoare, din două motive:
1. - pentru că n-au Putere Dumnezeiască, nici să ierte păcatele oamenilor și nici să-i salveze de la osânda veșnică.
2. - se fac vinovați că L-au înlocuit cu bună știință pe Adevăratul Dumnezeu și Mântuitor HRISTOS, cu niște oameni muritori ca și noi.
În concluzie, subliniem că statutul și calitatea de ortodox este nu numai cel mai privilegiat statut spiritual, dar este și singurul salvator de suflet, bazat pe HRISTOS Dumnezeu, care a înviat din morți și ne poate învia și pe noi.
Pe baza acestui Adevăr, eu mă folosesc de expresia metaforică, zicând că statutul de ortodox este un fel de PAȘAPORT SPIRITUAL, singurul real și valabil, cu care putem trece Vămile Văzduhului și să urcăm în Raiul desfătărilor veșnice.
Aș mai adăuga întrebarea definitorie:
-Oare nu este acesta visul de aur al fiecărui om, cum citim în basmele lui Ispirescu, de a ajunge la tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ?"
( Fragment din cartea “Jurnal de Bord”).


Aș adăuga si eu întrebarea definitorie pentru cei ce se îndoiesc : “Cine e nefericitul care îndrăznește să se opună “Asevărului Relevat?” Oare, să ascundem Lumina sub obroc? Când vom fi întrebați, ce vom răspunde? Oare să nu lăudăm Minunile Domnului? “Vai ție celui ce ascunzi, sau ignori Adevărul!!!”