poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1041 .



Vedenia pe care a văzut-o Isaia
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Crezantema ]

2010-07-31  |     | 




"Vedenia pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos, pentru Iuda și Ierusalim. 2. Fi-va în vremurile cele de pe urmă...........
Ascultă, cerule, și ia aminte, pământule, că Domnul grăiește: Hrănit-am feciori și i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe.
Vai ție neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.
Pe unde să mai fiți loviți voi, cei ce mereu vă răzvrătiți? Tot capul vă este numai răni și toată inima slăbănogită.
Din creștet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi și răni pline de puroi, necurățate, nemuiate cu untdelemn și nelegate...............................

Ce se putea face pentru via mea și n-am făcut eu?
Pentru ce atunci când nădăjduiam să-mi rodească struguri, mi-a rodit aguridă?
Acum vă voi face să știți cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei și ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei și va fi călcată în picioare.
Și o voi pustii! Nu va mai fi tăiată, nici săpată și o vor năpădi spinii și bălăriile.
De asemenea și norilor le voi da poruncă să nu-și mai verse ploaia peste ea.
Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă.
El nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge.
Nădăjduit-a să-I rodească dreptate, dar iată: răzvrătire.
Vai vouă care clădiți casă lângă casă și grămădiți țarini lângă țarini până nu mai rămâne nici un loc, ca să fiți numai voi stăpânitori în țară!
Urechile mele au auzit de asemenea acest jurământ al Domnului Savaot: "Jur că aceste case multe, mari și frumoase, vor fi pustii și nimeni nu va mai locui în ele.
Zece pogoane de vie vor rodi un bat, și un homer de sămânță, numai o efă".
Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se înfierbântă cu vin!
Cei care doresc, la ospețele lor, chitară, harpă, tobă, flaut și vin ei nu iau în seamă faptele Domnului și nu văd lucrurile mâinilor Sale.
Pentru aceasta poporul meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai-marii săi vor fi doborâți de foame, iar gloata se va usca de sete!
De aceea și iadul și-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor coborî mărirea Sionului și gloatele sale, chiotele de veselie...
Omul cel muritor va fi smerit și umilit și ochii celor mândri vor fi pogorâți.
Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa și Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa.
Oile vor paște în voie, iar străinii se vor hrăni în locurile mănoase, lăsate de cei bogați.
Vai de cei ce își atrag pedeapsa ca și cu niște frânghii și plata păcatului ca și cu niște ștreanguri,
Căci ei zic: "Grăbească Domnul să-Și facă lucrul Său curând, ca să vedem și să se plinească planul Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaștem".
Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și dulcele amar!
Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor!
Vai de cei viteji la băut vin și meșteri la făcut băuturi îmbătătoare!
Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită și lipsesc de dreptate pe cel drept!
Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc și iarba uscată de flăcări, așa rădăcina lor va fi topită ca pleava și floarea lor va fi spulberată precum este cenușa, căci au călcat legea Domnului Savaot și au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel!
De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului Său! El întinde mâna Sa spre el, îl lovește și munții se clatină. Cadavrele lor sunt ca gunoiul pe cale. Cu toate acestea mânia Lui nu se domolește și mâna Lui stă mereu întinsă
Și va ridica steagul pentru un popor de departe și îl va chema de la capătul pământului. Iată-l că se zorește și vine.
Nimeni din ai lui nu va obosi, nici va boli, nu va dormita, nici va adormi; nimeni nu-și va descinge brâul și nici cureaua încălțămintei lui nu se va rupe.
Săgețile lor sunt ascuțite și arcurile lor gata să tragă. Copitele cailor sunt ca și cremenea cea tare, roțile căruțelor sunt ca o furtună.
Strigătul, strigăt de leu, răcnesc ca puii de leu, mugesc și apucă prada, și nimeni nu roate s-o scape.
În vremea aceea fi-va împotriva lui un vuiet ca vuietul mării. Toți vor arunca privirea spre pământ și iată: întuneric și strâmtorare; lumina se va întuneca întocmai ca o noapte, fără să se mai ivească zorile!"

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!