Un suflet care a eșuat
în căutarea lui după fericire
este plin de pesimism
și dezamăgire.

Demonstrând zădărnicia căutării,
el neagă pur și simplu
cuvântul « dumnezeire »
și-și direcționează căutările,
în goana după vânt,
în domeniul existenței vremelnice
cheltuindu-se inutil
în: lux, muzică, bogăție,
băutură și veselie,
în satisfacție, încântare,
plăceri de tot felul,
realizări mărețe
într-o viață plină de nepăsare.

Cu paradoxurile inexplicabile
ajunge neapărat la convingerea
că totul este lipsit de sens
și semnificație.
Sceptic, cu dovada inutilității
căutărilor umane
spre Calea Luminii,
află entuziast și arată lumii
că după moarte
sufletul "dispare"...
și nimic nu mai urmează
ci, doar o permanentă neființare.
Că nu vor mai fi,
pentru cei de aici,
dacă s-au dus,
de nimic conștienți
în intervalul scurs
după clipa morții
și nu va mai fi
"Ceasul Învierii
din Testamentul Înfierii".

Excluzându-l pe Dumnezeu
spre apusul vieții,
umbrit de regrete
pentru anii irosiți
în lumea senzuală,
trăind la nivelul "de sub soare"
iată-l, ajuns la capătul drumului
"cu mâna goală".

Că, stabilit de la începuturi
«FERICIREA » are
adevăratul ei sens și valoare
în însuși Împlinire
și " Veșnica Iubire"
față de Dumnezeu
Cel ce direcționează
căutările noastre
spre tot ceea ce ne leagă
de Divinul Său!

Păcăliți, să nu vă lăsați !
Lumea de azi este plină
de super-înfumurați
cu iz de superioritate,
care cad mereu în aceleași păcate,
repetă mereu aceleași căutări iluzorii,
gustând mereu « zădărnicia căutării ».