Ochi, lacuri cu beţia 'nălţării mele peste
Biet histrionul care eram, cu drept înalt
Penaj funingini joase de lămpi în orb tresalt,
Fereastră, -n zid de pânză, tăiat-am fără veste.

Limpid înot de gambe şi braţe maloneste
Răului Hamlet! apa cu fiecare salt
O despicam ca pentru a-mi face alt şi alt
Cavou, virgin să intru-n vreunul din aceste.

Rîs de cimbal de aur lovit cu pumnul brusc,
Surprinsă goliciunea-mi de soarele corusc
Adie pură dintre răcorile-i de nacră,

O, noapte-a pielii, rînced asupră-mi cum tresari,
Fără de-a şti, vai mie! că tot ce mă consacră
E fardu-mi şters de unda perfizilor gheţari.