Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredinţează
propria-mi suferinţă, - ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriaşă
de aminte
a locurilor
şi a timpurilor frumoase
din mine şi de pe mine...
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat
pentru o crimă de care
nu-mi aduc aminte.

Ah, moarte, eşti gluma cinică
a zeilor
care dau să mănânce ambrozie
de-aldelor mine
care sunt de la inimă în jos
chiar ambrozie.

... Sare din mine, liniştindu-mă,
lipsa mea de martori de rău şi de bine,
înţelegerea scurtă,
a razei, a piramidei, a ierbii
sau a crimei
pe care am desigur făcut-o
şi am uitat-o.

-Eşti?
-Mă sunt!

A se fi, sufletul,
îmi apare se fiind.
A fi e fără de suflet.