Cleştar de strigăt neliniştitor zvârle pe tabla de şah a toamnei. Nu ştirbiţi vă rog rotunjimea semilimbajului meu. Nevertebrat.
O seară de linişte frumuseţea. O fată pe care udatul prefăcu drumul ascuns al mlaştinei.
Spartanii îşi duceau cuvintele pe o colină pentru ca vulpile să le roadă şi să le smulgă măruntaiele. Trecu un fotograf. Cum îndrăzneşti, îmi spune el, să galopezi pe domeniile rezervate sintaxei? Poezia, îi răspund, are cincizeci de etaje, e un zgârie-Dumnezeu. Era adevărat, căci fotograful nu era decât un parazit al companiei generale a poftelor.


(traducere de Leonid Dimov)