Pe plajă-un soare tandru, războinică-adormită,
O baie languroasă în păr îţi încălzeşte,
Şi-arzând încet tămâia pe faţa ta vrăjită,
În lacrimile-ţi calde, licori de-amor topeşte.

În alba, strălucita, întinsă acalmie,
Săruturile mele timide! Şi-ai rostit:
Noi nu vom fi vreodată o singură mumie
Sub palmieri, în anticul deşert, preafericit!

Dar părul tău e-o apă în care s-a-înecat
Fără fiori un suflet ce-adânc ne-a obsedat,
Găsind în ea Neantul ce tu n-ai cunoscut!

Gustând din fardu-n lacrimi al pleoapei tale-ncetei,
Voi şti dacă vreodată, să dea s-a priceput,
Inimii mele calmul azurului şi-al pietrei.