Cei ce sunt în închisoare vor să ştie dacă arborele
Mai urcă spre cer, dacă fluviul, vântul
Mai dau târcoale oraşelor şi dacă zorile
Mai au zgomotul căruţei zarzavagiului.

Cei care dorm oare nu se tem că la trezire
Bucăţile risipite ale lumii nu se vor mai îmbina?
Iată-i cum se ridică şi privesc prin geamuri
E bine că străzile, zidurile sunt la locul lor.

Dar pentru prizonierii ale căror degete au clădit
În fundul unei sticle, un palat, o corabie
Şi din care uitarea a ros lucrurile puţin câte puţin
Precum marea care desfigurează pe încetul stâncile,

Arborele e deja pasăre, câmp şi nor
Dimineaţa are un tremur moale de căprioară
Pentru a face să intre munţii, grâul în celulele lor
Au schimbat cursul apelor şi frontierele.