poate-am greşit crezând oglinda şi am trecut prin ea senin
acum o cupă-i iarăşi plină cu apă prefăcută-n vin...



trecea o umbră peste ape şi-n urma ei bătea un gând
cărarea visului prunciei creştea atunci cuvânt de-un rând
opresc puţin să văd pe unde ar fi un cerc să fug prin sat
şi mă întind spre adormire în veghe-n neguri dintr-un cart




pe undeva trecea un abur mai lin ca linu-i leru-i ler
şi se făcea pe nodul vremii deschiderea în ochi de cer
eu tac cu gândul isihiei şi-n rugăciune pun iar jar
şi-n cele mai cuminţi ferestre cresc flori din punctele de zar



şi dacă visul se întâmplă să treacă-n umbre şi-n tăceri
mai vin cu tine Isihie alerg pe scara de păreri
şi zic în zicerea tăcerii şi-n golul meu mai las un pic
ceva din valurile vieţii ce duc cu ele mult nimic



mai alergam cu gândul serii prin fumul ceţii de atunci
şi mă pierdeam cu amintirea în ceata veselă de prunci
credeam că lumea-i doar poveste şi-i plină de frumos senin
acum văd dealurile viţei că-s pline de dureri pelin



cândva pe când durerile culorii erau tăceri prin Infinit
şi când din pânze nevăzute creştea un lac desăvârşit
sub norii grei un gând albastru se amăgea cu amânări
şi-n cele mai frumoase vise făcea spirale de cărări



aşa ziceam în seara asta când tu ceri plopului un braţ
şi poate aş mai spune multe dar împletesc să-mi fac un laţ
să las din plasa pescărească parâma bărcii dintr-un vis
în care marea e albastră şi-mi umple un întreg abis



mai zic un rând şi trag de sfoară şi las cortina în cădere
şi peste visele corinei croiesc poveştilor tăcere
porni corida într-o doară şi poate iar se va ivi
o umbră-n matador de-o seară şi-n cercul roşu va sfârşi

............................................................

.......................
credeai că poate-i doar o glumă şi poate sunt posac de-un vis
dar văd că lumea-i o minciună şi eu credeam în Paradis
şi mai credeam că dacă visul e din lumină şi cuvânt
ar mai rodi floarea tristeţii de-ar mai găsi puţin pământ...







Constanţa, 31 octombrie, 2009