sangearlâk upai mizena,
vădru cu paraipomena,
se schiopoară-n mărdăcini,
în vaidiuc di vaidecini.
vedra moaira iesu-n calne
cu o veadră di paciulne,
cu o bleaznă vişilciuie,
cu capic de astrahciuie.
botna, roşnă di rujnic,
ţucnă dulnie pi gearlik.
iestu serna, lucnea breaznă
pi cearlâc se preumbleaznă.
sangearlâk upai mizena
o reaznat cu moaira ena.



variantă, revizuită şi adăugită, în limba română literară

pământ al sângelui,
cum vezi tu paiul pe care mizează aventurierul cuvântului,
cel care e văr bun cu înghiţitorul parailor luaţi de pomană.
iată-l pe şchiop cum coboară în mărăcini,
în valea unde e vai de cine a uitat măsura!
ena, vara destinului, îi iese în cale,
poartă pe umăr o vadră cu vinul păcii,
are pe cap o basma vişinie;
astrele i-au citit întâlnirea.
boticul roşu de la fard
îl ţucă dulce pe fiul pământului.
e seară; luna, parcă mai brează decât toate sferele,
se plimbă pe cer.
fiul pământului rămâne alături de ena,
aşa cum au prezis moirele.



Notă! Acest text nu este o traducere.