în fiecare clipă intră
prin lumina privirii
ca printr-o poartă de marmoră
în metropolă
venind dintr-un oraş
necunoscut pământenilor
gândurile mele
străinii mei călători
fiecare are o poveste
îmi aduce un dar
lasă un semn ca la un loc
de pelerinaj

unii vin alţii pleacă
în locul acesta nu poate exista
numai bucurie sau numai tristeţe
de aceea am impresia uneori
că nu sunt decât un drum
marginile îmi miros a pulbere
simt doar paşii ce mă răscolesc
străbătându-mă în sus şi în jos
nu cunosc călătorii
nu ştiu ce răni în tălpi şi-au deschis
prin gropile mele umile

în dimineaţa aceasta a trecut
un soldat istovit
mi-a spus că poartă în cartuşieră
zilele mele nefolosite încă
a fluturat o bonetă
agăţată în baioneta de la capătul puştii

am făcut pace cu el