de când căutam un patent sau o cheie să repar apa ruptă
trezit din somn am crezut că vorbeşti despre o avarie
într-un fel aşa şi era

totuşi nu mi-a lipsit curajul să parchez în Parcul Eroilor
nu am nimerit niciodată timp de 9 luni intrarea în spital
scumpa noastră rablă fără tobă şi frâne
în care am dormit de atâtea ori în Vama Veche sau pe Transfăgărăşan

numai dintr-o femeie soarele poate răsări noaptea
fără copii viaţa mi-a fost o eclipsă
să ţii de volan la vale nu e atât de uşor pe cât pare
viteza creşte necontrolat iar drumul coteşte necontenit

după impact rămân doar farurile aprinse
roţile se învârt o vreme în gol
pentru că însuşi cerul e gol de drumuri
marcat întrerupt cu linii de sânge

fără calmante aceeaşi durere sporea
în tine alţi doi ochi albaştri trăgeau de pleoape pentru a se deschide
nu ţi-am spus niciodată dar trupul unei mame în clipa naşterii e un tort alb
peste care dintr-un motiv sau altul cei dragi vor aprinde lumânări

dincolo de această reprezentare nimic ieşit din comun
poate doar tona de mărunţiş schimbată pe o tonă de cafea
un Tată în Aşteptare miroase nedefinit a ars a amar şi a fără zahăr

la camera de gardă întotdeauna cineva necurat îţi va ţine
inima în pahare de plastic
iar tu ca un radio stricat repeţi intermitent
acest alt fel de a spune „aaaMuuuţiaaani…”

vor trece anii draga mea tu să ştii
că după ce vei sufla în tort
cineva aici în plin întuneric pe tine iubeşte definitiv