un chip trist,un zâmbet trecător, o viață transparentă doar pentru decor, o mână ce-ntinde doar durere ca și când, o secundă e tot ce trebuie să te-mplinești visând. minți sunt mult prea goale,inimi sunt mult prea seci, ochii sunt prea goi,privirile devin mai reci, interesele sunt oarbe,tot ce ai te are pe tine, ai vrea ca măcar timpul săa stea in loc deși nu-i bine, vântu-mi bate ușor chipul,mă trezesc dorind, ca într-o liniște absurdă,să te aud vorbind. norii se adună și totul s-a stins, soarele încremenește,departe de a fi aprins. totul e prea schimbat ca să mă faci să cred, că și tu ai vrea să mă faci să ințeleg, cum că dacă toate lucrurile nu ar fi normale, înainte să fim oameni,nu am fi fost animale. un chip trist,un zâmbet nonșalant, mi-ai captat atenția într-un mod enervant, o mână ce-ntinde doar plăcerea de a lovi, o minte ce accepta ideea de a o primi. chipu-mi e asprit de frig,dar vântul încetează, liniște devine zgomot,vocea ta vibrează, norii se sparg pe cer,soarele reapare, un sfârșit de neînțeles,o continuă schimbare.