Dragostea adevărată,
dragostea care rezistă timpului și intemperiilor,
este cea care se hrănește cu ea însăși
și există prin ea insăși.

Ea nu are nevoie de a fi impărtășită,
pentru a supraviețui.
Se naste dintr-o inimă plină
care are puterea de a dărui,
de a se dărui pe sine.

Și cu cât daruiește mai mult,
cu atât devine mai plină
revărsând peste margini.

Dragostea adevărată
nu se hrănește cu sentimentele altora
și nu poate fi niciodată dezamăgită
căci nu se asteaptă la nimic în schimb.

Dragostea adevărată
nu poate fi rănită
căci trupul ei divin
nu poate fi străpuns
de pumnalele sentimentelor mărunte.

Dragostea adevărată,
este asemeni unui râu de apă vie
care nu seacă niciodată
și nici nu se va întoarce,
curgând către izvoare.

Acel care-și are rădăcinile
sădite pe malurile ei,
nu se va usca niciodată,
și va aduce roadă la vremea potrivită.

Dragostea adevărată
nu va pieri niciodată!