Începe ca o foarte bruscă surzenie,
Începe ca o foarte bruscă trezire,
Peste gramatică trece o vedenie
Şi încâlceşte părţile de vorbire.

Stai pe o terasă. Singurul eşti
Care vede o înaltă şi pustie clădire
Coborând din ceruri. Abia mai vorbeşti,
Abia mai descrii minunata-i plutire.

Bărbaţi şi femei urcă în poduri
De unde te privesc prin lucarne:
Cuvintele tale sânt vinete noduri,
Gura, un negru clopot de carne.

Clădirea pustie coboară în piaţă.
Cerul se face alb ca de spumă.
Deasupra porţii ei atârnă o paiaţă
Făcută din cârpe şi gumă.

Te îndrepţi înspre ea.
Tai ştreangul.
Iei paiaţa în spate.
Din ceruri se lasă o ninsoare târzie.
Ani întregi, zile nenumărate,
Pe străzi tot mai înguste, mai întortocheate,
Treci mut;iar paiaţa pe umăr începe a vorbi
şi învie.