Te-am pierdut…
Te-am pierdut pe vremea
când încă nici nu mă gândeam la tine…
Te-am pierdut…
atunci când mi-am pierdut toate visele,
pe care le adunasem în bolul meu de cristal…
S-a spart…
S-a spart atunci… în înghesuiala sufletului meu,
Când toate dorințele-mi
s-au repezitit să iasă la lumină.
S-a spart, iar visele mele s-au rostogolit
și-au pierit prin grilajul unei rigole…
Cine știe până unde s-au dus???
Cine știe dacă le-a găsit cineva???
Și dacă le-a găsit, ce-ar putea face cu ele?
Sunt doar visele mele…
care nu se vor mai împlini niciodată…
Cine ar sta să le culeagă, unul câte unul,
să le șteargă de atâtea dezamăgiri
și să le pună înapoi aripile?
Iar apoi ar trebui să deschidă larg ferestrele
și să aibă curajul a se avânta spre înalturi,
pentru a le învăța din nou, să zboare…
Te-am pierdut…
și mi-a ramas în căușul palmei, un singur fulg,
să-mi amintească de ceea ce ar fi putut să fie dacă….