„N-a fost nimic din ce-a putut sa fie
si tot ce-a fost să fie, s-a sfârșit.
Și nici nu va mai fi vre-o armonie,
Ca-n vremea când ajunsem la zenit.

Nimic din ce a fost, azi nu mai este,
iar ce va fi cândva, nu s-a-arătat.
Iar azi... e doar o umbră, o poveste,
din tot ce-a fost cândva... dar s-a schimbat.

Și tot ce va fi mâine-a fost odată,
nimic nu va apare nou sub soare,
căci veșnic se învârte-a vieții roată,
deșertăciune-i tot, de-i viu, sau moare!”

Și totuși... ce-a fost ieri, te urmărește,
o umbră a pierdutului trecut.
Iar azi, sub ochii tăi se veștejește
de ești nebun să pierzi și ce-ai avut!

Iar de trăiești în veșnică-așteptare,
tânjind după ceva ce nu mai vine,
privești cum ziua vine și dispare
și-n inimă-ți rămân numai suspine.

Deci, sfatul meu prietene, de-l vrei,
e : „ziua s-o trăiești cu bucurie,
de parcă n-a fost ieri, nu va fi mâine,
ci doar un veșnic azi, dăruit ție!”