poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2112 .



Să păstrăm curățenia orașului
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2005-04-01  |     | 





Să păstrăm curățenia orașului



Aerul curat și parfumul florilor într-un oraș care se aglomerează de la o zi la alta a devenit un imperativ în zilele noastre când se vorbește despre poluare.
Toată lumea și-a însușit acestă axiomă. Numai că de la teorie la practică … Ehee !
Uite, eu de exemplu, am rolul meu în această poveste !
Știți dumneavoastră ce balamuc am toamna când se strică vremea și încep frunzele să cadă ? Unele, mai afurisite, se leagănă zile și nopți până binevoiesc a se desprinde din crengile îndoite de vânt. Aleargă bezmetice pe strada noastră, înghesuinde-se la rigolă, în canalele de scurgere, pe sub mașinile bară în bară deși din 50 în 50 de metri tronează semnul “Parcarea interzisă”.
Prima dată am primit o amendă mică.
- Să vă fie învățătură de minte, că eu nu pentru frunze vă amendez, pe aici nu s-a măturat de o săptămână. Ați măturat și ieri ?! Bine, să vă arăt atunci cârpele îmbâcsite în ulei, sticlele și borcanele aruncate în boscheți, o măgăoaie din metal de nu știu cum se cheamă, acolo, la capătul clădirii rezemată de un pom și câte altele.
Ce puteam să zic ? Când are dreptate, are !
Am chemat pe cele două mendeze, femeile de serviciu ale instituției unde lucrez.
- Ați semnat că trebuie păstrată curățenia străzii?Da sau nu? Tăceau mâlc.
- Să plătiți amenda, am continuat și mai aspru, altceva decât să vă văicăriți nu știți.
Florica, Dumnezeu s-o ierte că în primăvara asta a dat în primire la 42 de ani, s-a înfipt în mine.
- S-o plătim șefule, dacă e vina noastră ! Dumneavoastră nu vedeți ce fac ăștia cu mașinile lor mici ? De ce nu luați măsuri să nu mai umble toată ziua la motoare ? Vedeți, nici dumneavoastră nu mai ziceți nimic ! Să nu mai parcheze mașinile pe stradă !
- Păi unde să le parcheze Florico ?
- Unde-or ști, că noi nu ne-am angajat să măturăm pe sub ele, așa că nu plătim nici-o amendă !
Am cumpărat un carnețel și notam mașinile parcate în zona interzisă. Doi inși, mă urmăreau de la oarecare distanță. După un timp s-au apropiat de mine.
- Ce faceți cu carnețelul ăla ?
- Ce să fac, întocmesc o listă pentru miliție să-i cheme pe posesorii autoturismelor la o testare a regulilor de circulație. Așa am primit dispoziție !
- Dom’le, te rugăm frumos, pe noi nu ne trece, plecăm imediat.
- V-am trecut !
- Hai dom’le, oameni suntem, ce naiba !
- Bine, să nu se mai întâmple !
Cei doi au pornit motoarele și-au demarat în forță împroșcând o pulbere de pietricele.
Probabil au dat alarma generală, că imediat au apărut o mulțime de inși. Cu unii fusesem coleg de școală, cu alții eram vecin de bloc, cu foarte mulți mă cunoșteam de la diverse instructaje, așa că rând pe rând îi tăiam din lista neagră. Mai rămăseseră câțiva, de-ajuns mi-am spus eu ca să fie exemplu pentru cei care vor mai lăsa mașinile în dorul lelii.
Închisesem carnețelul și mă îndreptam spre mendeze să le spun ce ispravă am făcut.
- Ascultă, băă, șăpcălie, ți s-a urât cu binele ?
Tipul, mătăhălos, se postase în fața mea și mesteca ciunga.
- Nu vă cunosc și n-am treabă cu dumneavoastră, i-am spus înghițindu-mi saliva.
- Așa e că n-ai ? Te dai mare, ăă ? Și îmi scuipă ciunga exact la vârful pantofilor.
- De un Grasu de la secția reparații, ai auzit ?
- Am fost colegi !
- Aha ! Mi se pare că și tu ai mașină … Este că ai ? dacă vrei s-o găsești cu cracii în sus … caută-l pe colegul matale o să-ți spună el mai multe … Anul trecut și-a luat transferul.
Am înțeles aluzia și-am făcut uitate toate numerele de mașină care rămăseseră netăiate. În definitiv, ce mare lucru e o sută de lei ? E o nimica toată ! Am pierdut-o și gata ! Punct !
Mi-am luat însă măsuri să nu mai primesc alta și-am împărțit strada, cât era de lungă, în mod egal, Măndița că era zdravănă partea mai desfundată, iar Florica jumătatea cu asfalt. În porția ei, ici colo erau gropi și nu prea mari.
Cât a fost vremea bună, au făcut ele ceva praf pe stradă, apoi au venit ploile și treaba s-a complicat. Mai ales cu Florica. Sta rezemată de stâlpii de telegraf și fuma, fuma, că la sfârșitul programului tot nemăturat rămânea…
- Florico, nu mai merge, așa, nu mai merge, am să-ți tai ziua.
- Tăiați-o, altceva mai știți ? Pe gulerați îi țineți prin birouri degeaba !
- Au facultate, bre Florico, n-o să-i pun pe ei să măture strada !
- Ba să-i puneți, că și eu sunt om, nu câine ! Am să mă plâng mai departe.
S-o fi plâns, că peste câteva zile vine iar tovarășa cu carnețelul albastru și mă invită pe stradă.
- Cum vă numiți dumneavoastră ? Cum se cheamă intreprinderea unde lucrați ? De câți ani sunteți pe funcție ? Cinci sute de lei amendă ! Și-altă dată să scoateți toată lumea la curățenie, cu dumneavoastră în frunte !
Mi-am însușit dispoziția și i-am scos pe gulerați, vorba Floricăi, dumnezeu s-o ierte că în toamna asta s-au împlimit șase luni de când a dat în primire.
Bărbații și mai ales George filozoful, bufneau, trăsneau, că trebuia să le fi spus mai de mult pentru a schimba costumele și cravatele cu echipament de protecție, cucoanele măturau c-o singură mână, atente să nu-și rupă toacele cui în vreo gaură sau de câte-o piatră mai răsărită. Doar Florica rămăsese calmă. Târșea mătura după ea și sufla greu.
- Pute pământul sub ea, da fumează Kent și bea cafea mai dihai ca o ingineră ! Și nea Gică încheia c-o înjurătură spusă cu jumătate de glas.
- Numai dumneavoastră sunteți de vină, s-a stropșit el la mine. N-ar trebui tolerată!
- E bolnavă rău măi nea Gică, nu vezi că abia se mișcă ?
- Nu-i mai luați apărarea, toți suntem bolnavi !
Ajunsesem la o grămadă de gunoi menajer. Bascula se târa o dată cu noi, oprindu-se la fiecare grămăjoară.
Dând exemplu personal, m-am întrecut pe mine. Unul după altul, dispăreau în basculă șoșonii rupți, cartofii stricați amestecați cu frunze, ciorapii de damă, mațele de găini sau alte lighioane.
Tot încărcând singur la grămada care nu se mai termina, mi-a sărit muștarul.
- Mie nu mi-o fi scârbă,mie nu mi se face rău?!.
Dacă l-aș prinde p’ăla care aruncă gunoaiele pe strada noastră, nu i-ar fi moale.
- Așa vă trebuie, dacă vă place s-o țineți în brațe ...
Mă gândeam că îi pun eu la punct, dar zilele au trecut, a venit iarna și- am ieșit la zăpadă ...
Unii o înjurau pe Florica, alții se băteau cu bulgării pufoși, dar încet, încet stivuiam zăpada și liberam trotuarul. Mai spre primăvară, când s- a desmorțit ,la rigolă se aduna mult noroi de nu reușeam să-l încărcăm douăzeci de inși într-o zi. Mi-a sărit iar muștarul.
- Florico, dacă ai fi mai conștiincioasă, nu s-ar mai strânge atâta mizerie! M-am hotărât, te dau disponibilă să lucrezi unde te-or ține degeaba, că m-am săturat să-ți curăț eu strada și tu să reazemi soba.
- Mă internez tovarășe inginer.. abia mai viu la serviciu ... trag cât pot de mine.
- Vii ca să stai, să fumezi și să bei cafea. Þine regim, că te-ai umflat de te-ai făcut cât malul ! Numai ne încurci.
Florica s-a internat. Prietena ei Măndița ne-a povestit că doctorul i-a spus în secret că Florica n-o mai duce mult.
Peste câteva zile, apare iar Florica. Se simțea mult mai bine și era veselă. Mi-a povestit că va fi pensionată într-o săptămână.
- Nu mă credeați când vă spuneam că nu pot să car tomberonul. Vedeți că am avut dreptate ? Altfel, ce, credeți că mă pensionau ăia,degeaba?
- Ce era să fac Florico, să fi cărat eu tomberonul în locul tău?
Florica n-a apucat să se pensioneze, a murit mult mai repede.
Pe locul ei s-a angajat Maria. La început era harnică deși pe vremea aia nu-i intrase în reflex măturatul străzii de două ori pe zi. Taman bine ca la sfârșitul programului să vină iar tovarășa cu carnețelul.
- Cum vă numiți dumneavoastră ? La ce intreprindere lucrați ? De câți ani sunteți pe funcție ? Așa e că nu vă-nvățați minte ? De data asta vă dau o mie de lei amendă că p’alea de o sută și de cinci sute nu le-ați simțit.
Când are dreptate, are, strada fusese măturată de dimineață și la ora aia ... ce să mai spun.
- Tovarășe Maria, să vă fie clar, nu mai tolerez, de câte ori trec pe stradă, să fie curată, în orice moment, altfel ...
Probabil că n-a înțeles, că timp de zece zile, venea la serviciu, dar îi tăiam patru ore, șase ore. Apoi s-a dat pe brazdă, până în octombrie, nu i-am mai tăiat nici-o oră. Doar în ultimul timp, a plouat cam mult și apa băltește prin toate gropile. Am ieșit iar cu toții, că Maria a adus un certificat medical că e scutită de efort și intemperii.
- Tovarășa Maria, dacă nu puteți, nu puteți, eu nu vă tai capul ! Vă dau disponibilă la forțele de muncă și-npart strada la gulerați, pentru fiecare porțiune egală. Șapte sute de metri pătrați e norma dumneavoastră, lor le revine mai puțin că mai au și altceva de făcut. Haideți cu mine în birou să facem adresa împreună și dați-mi certificatul să vadă că sunteți scutită de efort și intemperii.
Maria s-a uitat fix la mine, a mototolit certificatul și l-a băgat în buzunar. Mi-a spus că renunță și merge pe stradă.
Peste două ore am trecut în control. Maria încărca noroiul de la rigolă în tomberon.
- De ce să mă dați disponibilă tovarășe inginer, am spus eu că nu fac ?! ... doar când plouă vă rugam să-mi trimiteți ajutor ...
- Pe cine Mario, că Măndița zice că nici ea nu mai poate, mai are un an până la pensie și-are destulă treabă pe interiorul clădirii.
Rău am făcut că nu i-am dat ajutor Mariei. Tovarășa cu carnețelul a apărut iar.
- Cum vă numiți dumneavoastră ? La ce intreprindere lucrați ? De câți ani sunteți pe funcție ? Cinci mii de lei amendă ! Și-acum scoateți toată lumea cu dumneavoastră în frunte să-nprăștiați apa din băltoace.
Am ieșit cu toții și vânturam apa cu niște lopeți din lemn. La sfârșitul programului, am intrat în birou și-am întocmit o adresă la ICAB în care precizam că pe strada noastră canalizarea e dezafectată de multă vreme și curățenia nu poate fi păstrată mai ales când plouă și apa băltește până devine urât mirositoare.
După câteva zile am primit răspuns că lucrarea nu este de competența ICABULUI și să mă adresez Domeniului Public ceea ce făcusem mai demult.
Iar noi, când și când, ieșim pe stradă cu toții, mai vânturăm apa, mai strângem noroiul și-o înjurăm de mama focului pe Maria care se târâie în urma noastră sprijinindu-se de câte un pom și oftând.



17.10.1989
Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!