Îmbină scândurelele una câte una. Are o răbdare pe care o admir, privindu-l dintre pereţii inimii. Nici nu bănuieşte cât mi-e de drag. M-aşez pe un scaun cu spetează înaltă. Croisem, mai demult, o husă molatecă din care norii de melană ies ca nişte dâmburi elastice, îmbiind sufletul la odihnă şi relaxare. Iau tricotul şi încep să înşir ochiuri în fel şi chip. Îmi place să inventez modele întortocheate, bombate, sparte, înflorate. Arată ca nişte broderii pe corp, scoţând în evidenţă rotunjimile, arcuirile, subţirimile... Din timp în timp, îl privesc cum se apleacă, cum meditează asupra lucrului. Cum îmbină, aşază, nivelează, ciocăneşte. Privirea mi se opreşte, adesea, pe ceafa lui. Îmi spun: straşnic bărbat! Cum ţine gâtul, umerii... Cum mişcă mâinile... Grăbit, şi totuşi, cu o pricepere pe care o stăpâneşte şi de care sunt aşa de mândră. Tăcem. Lăsăm doar lemnul să răsune. Scândurelele vorbesc între ele. Armonios. Ajung la bună înţelegere. Se unesc, de cele mai multe ori, de la prima îmbrăţişare... Nu au nevoie de tratative.
Printre hohotele de lemn îi aud respiraţia. Calmă. Liniştitoare. Îţi insuflă tihnă. Înţeapă aerul până la mine. Adulmec. Ca un animal ce simte plăcerea câmpului inundat de verde, crud, înrourat. Înaintează printre cercuri cu miros de stejar. Îmi învârte acele ceasornicului. Ticăie. Milioane de pungi infime, cu iubire zvâcnesc şi se rotesc. În sediul central. Şi în toată fiinţa. Ca o timonă ce schimbă direcţia spre oceanul de fericire. Gândurile se dezbracă. Se aruncă în valuri. Plutesc...
Nici nu văd când se ridică. Se apropie. Se-aruncă-n valuri după mine. Ne scufundăm, preţ de... cine mai ştie cât? Într-un sărut ce tulbură albastrul... Două şalupe fluturând steaguri albe vin spre mine. Le zăresc uitându-mă prin hublouri. Tot mai aproape. Îmi rănesc pupilele. De beatitudine. Închid ochii. Mă pierd. Două braţe vânjoase mă susţin. Mi se pare că toţi rechinii se năpustesc. Din toate părţile. Sub toate chipurile lumii.
Se-apleacă pe sânii mei. Îi şterg fruntea de sudoare. De fapt, sunt spaimele mele care curg şiroaie pe trupul lui. Mă cuprinde. Mă învăluiesc în grija lui ca-ntr-o manta de protecţie. Ce se lipeşte de piele. Mă pătrunde.
Mă las pradă iubirii. Ca un vas în derivă. Scândurelele, umăr în umăr, se privesc cu înţelegere. Inerte. Bătute. În cuie. De emoţie.

(28 iulie 2010)