|
agonia.net 
￭ the new shit of the year 
Romanian Spell-Checker Contact |
Comentariile membrilor 
 Vizionări: 8235 
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-21 | | Înscris în bibliotecă de Ela Solan
Dimineața e abia presimțită și totuși sunt destui călători care vin și călători care pleacă. De ce vin? De ce pleacă? Dar e prea devreme să întreb. Filosofii, istoricii, profeții și toti ceilalți care se ocupă cu sensul existenței dorm încă. Au citit până noaptea târziu și nu pot să-i trezesc la o oră atât de nepotrivită. Există și călători care stau și așteaptă, bineințeles în sala de așteptare, cuminți, dar și pe peroane. Ce așteaptă? Dorm însă și psihologii sau cum se mai cheamă cei care știu câte lucruri poate să aștepte un om și, în general, ce rol are așteptarea în lume. Nici pe ei nu pot să-i trezesc. Sunt obosiți, extenuați de probleme serioase, nu se cade să-i deranjez pentru un fleac, fiindcă eu în gara aceasta, în dimineața aceasta, care nu e încă dimineață, e jumătate noapte, nu știu de ce stau oamenii prin salile de așteptare ale veacului. Unii au renunțat să aștepte. Au ațipit, pur și simplu, între doua țipete de locomotivă. Au uitat de veniri, au uitat de plecări, au uitat de vacarmul din gară. E bine? E rău? Nu știu.Cei care explică astfel de lucruri complicate dorm și ei. E normal. Sunt din ce în ce mai multe întrebări și ei trebuie să dea din ce în ce mai multe explicații în timp ce inexplicabilul crește ca o noapte imensă sau ca o dimineață imensă, încât, stau mai departe în această jumatate de mirare și jumatate de spaimă, prudent, să nu fac vreo gafă care să atragă atenția celorlalți asupra mea. Ar intoarce toți capul. Ce caută ăsta aici, intr-o gară, cu întrebările lui? Aici nu e oracolul din Delfi. Aici oamenii vin și pleacă, așteaptă sau moțăie, dar nimeni, absolut nimeni nu-și permite să pună întrebari. Deci, mă strecor din gară tiptil și plec să umblu pe străzi. E mai bine. Singurul lucru care mă-ncurcă e că nu știu la ce oră se scoală filosofii, istoricii, profeții, psihologii și cei care ne explică lucrurile complicate, prin urmare nu știu cât ar trebui să umblu fără noimă pe străzi. Și nici nu pot să întreb trecătorii. Risc să nimeresc vreunul dispus să mă ia peste picior și să rădă: "Nu știai? Ne-am hotărăt să venim, să plecăm, să așteptăm și chiar să murim fără să ne mai punem întrebarea de ce. Lumea s-a transformat într-o gară, nu vezi?" Mai bine nu întreb. Tac și mă uit la ferestre.
|
|||||||||
 |
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
|
