"Parcul mi se părea nesfîrşit deşi ştiam bine că e îngrădit, pe de o parte de linia ferată, iar de cealaltă de şosea şi mahalale. Îmi plăcea să rătăcesc pe alei şi să cobor pe marginea apei, unde arbori mai tineri, răsădiţi după terminarea lucrărilor, creşteau în voie, cu o perfectă individualitate, ghicind parcă jungla care fusese odinioară pe acolo şi străduindu-se să recîştige acea libertate pierdută. Lîngă un asemenea buchet de pomi ne-am oprit noi atunci. Ne ascundeam fără grijă, din toate părţile. Maitreyi mi-a scos inelul din deget şi l-a închis în pumnii ei mici.

-Acum ne logodim, Allan, îmi spuse ea, privind înainte spre apă.

Începutul acesta solemn mă irită puţin. Nu puteam scăpa de luciditate. (Şi o iubeam Dumnezeule cît o iubeam) Mi se părea ca va fi o scena din romane, din baladele acelui ev mediu indian, cu dragoste legendare şi demente.

.......


Maitreyi continua totuşi cu o simplitate care începu să mă cucerească. Vorbea apei, vorbea cerului cu stele, pădurii, pămîntului. Îşi sprijini bine în iarbă pumnii purtînd inelul şi făgădui:

–Mă leg de tine pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimeni altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele , aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea."