A ridicat receptorul telefonului. Era cineva pe care ea nu îl cunoştea. I-a spus pe nume.

– Bună, Christine!, a zis el. Ce mai faci? Aş dori să ne mai întâlnim.
– Cred că este o greşeală. a spus înfricoşată.
– Nu, sunt James! a răspuns necunoscutul. Ultima dată ne-am întâlnit ieri, la Mall.
I-a spus că nu cunoaşte nici un James.
– Deja? a întrebat el. Ce păcat. Adio, atunci.

Ea a închis. Părea foarte dezamăgit. Christine nu înţelegea nimic. Cine era cel care a sunat? Cum de îi ştia numele? Si, în plus, ea nu fusese niciunde ziua trecută. A fost foarte ocupată. Încerca să îşi amintească oamenii cu care vorbise, dar nimic nu era neobişnuit.



A doua zi, Christine trebuia să meargă la cumpăraturi. S-a dus la Mall. În dreptul raionului de calculatoare a fost oprită de un om care i-a cerut părerea despre o imprimantă.

– De unde ştiai că lucrez la o firmă de calculatoare?
– Păi, ... te-am văzut acolo odată. A răspuns el după un timp.

Christine l-a ajutat, apoi au vorbit mult. I-a dat şi numărul de telefon, în caz că va mai avea ceva să o întrebe. Era surprinsă ca să afle că numele lui era James. Dar era sigură că este o coincidenţă.



S-au mai întâlnit de câteva ori de atunci. Ea chiar l-a invitat la biroul ei. Se întâmpla ceva ciudat: cu cât cunoştea mai multe despre James, el părea să uite multe lucruri. Până când într-o zi, când l-a văzut pe stradă, iar el nici nu a recunoscut-o.

– Sunt Christine! Nu mă cunoşti?
– Nu. A răspuns el indiferent şi a pornit mai departe.

Ea a stat acolo o vreme şi şi-a dat seama. Apoi a zis:

– Deja?